Ritmul ursarului: 300 + unicameral

  Acasă » Jurnale » Blog claudiu.cristea » Ritmul ursarului: 300 + unicameral  
 

Ritmul ursarului: 300 + unicameral

Foto source: <a href="http://life.time.com">LIFE</a>
Foto source: LIFE

Au trecut ani buni de când țiganul ursar joacă ursul pesedisto-liberal pe jăratecul populismului. Când nimic nu-i mai merge Băsescu începe iar să bată duba în ritmul deja cunoscut: 300 de parlamentari și unicameral. Ursul buimac prinde imediat a juca uitând de fiecare dată să-și facă temele, să învețe din propria spaimă și să nu se mai lase dus așa de simplu în lanț.

Să nu fi fost în stare, în toți acești ani, liberalii și social-democrații să explice un adevăr de bun simț și anume acela că această așa zisă reformă a lui Vodă este un populism de cea mai joasă speță, foarte nociv pentru România?

Nu, n-au fost în stare. În superficialitatea lor, nici măcar nu și-au pus problema unei dezbateri care, încet, încet să arate cât de otrăvită este propunerea președintelui. Probabil hipnotizați și ei sau neavând convingeri și răspunsuri ferme la această problemă au preferat să-l lase pe bătrânul țigan să bată duba până obosește, pe principiul câinii latră, caravana trece.

Oricât de impopular poți deveni spunând lucrurilor pe nume, ele trebuiesc totuși spuse: Scăderea numărului de parlamentari și desființarea Senatului sunt o gravă lovitură dată democrației reprezentative.

Să mă explic...

E tentantă și populistă oferta „exterminării″ parlamentarilor aflați deasupra cotei de 300 dar pentru democrația noastră e periculoasă. Tot Băsescu ne-a băgat pe gât votul uninominal. A fost votul uninominal leacul miraculos care vindecă beteșugurile democrației noastre? De pe atunci ar fi fost cazul să tratăm cu precauție orice poțiune magică oferită spre vindecare, să ne punem întrebări mai înainte de orice, să judecăm, să comparăm, să citim.

Mai puțini parlamentari înseamnă circumscripții mai mari. Înseamnă că un parlamentar va reprezenta mai mulți electori. Înseamnă că reprezentativitatea unui ales scade. Spunem adesea că parlamentarii nu ne reprezintă cum trebuie. Cu atât mai puțin ne vor reprezenta ei atunci când un parlamentar va avea de reprezentat mai mulți cetățeni.

Cel mai puternic argument adus pentru reducerea numărului de parlamentari este cel legat de costuri. Vom face economii bugetare dacă vom avea mai puțini parlamentari. Nimic mai fals. S-ar putea pe moment să existe niște scăderi ale cheltuielilor dar pe termen lung este chiar posibil ca acestea să crească. Campania electorală va fi mai scumpă pentru că vorbim de un teritoriu mai mare. Aici vorbim și de costuri ascunse care vor crește și ele sporind corupția. Costurile de reprezentare ale unui parlamentar vor crește. Pe bună dreptate el va avea nevoie de mai multe cabinete, mai multă benzină, mai mulți bani pentru diurne pentru că — va pretinde el — acoperă un spațiu mai mare.

Dar cel mai periculos este aspectul politic. „Mai puțini″ înseamnă „mai ușor de manipulat″. Aici e adevărata miză.

Dar „unicameralul″?

Orice student de la științe politice poate să explice rolul Senatului într-un sistem parlamentar normal. Camera Deputaților se mai numește și Camera Reprezentanților pentru că este constituită din parlamentari aleși direct, care reprezintă nemijlocit electorii din circumscripție. Deputatul se află mai aproape de alegător și implicit se află și sub presiunea populistă a acestuia. De multe ori un depuat este tentat să voteze populist pentru că viitorul lui politic depinde de cel pe care-l reprezintă. Interesul național poate cere unui deputat, spre exemplu, să voteze tăierea subvențiilor pentru o anumită industrie dar el va vota în continuare subvenționarea pentru că altfel va pierde votul electorilor săi. Aici intervine Senatul. În democrațiile stabile Senatul nu se constituie prin alegeri directe punând astfel senatorii la adăpost de tentațiile populiste. În Marea Britanie există senatori de drept (lorzii), în SUA și Germania ei reprezintă statele sau landurile. Senatul temperează excesele populiste ale Camerei sau executivului. Astfel parlamemntele bicamerale bine configurate reușesc să stabilească un bun echilibru între nevoia de reprezentare (Camera) și interesul național (Senatul).

* * *

Să nu se înțeleagă că în România nu e nevoie de reformă politică. Este nevoie și încă de o reformă serioasă:

  • Definirea clară a executivului. Clarificarea rolului Președintelui și, de fapt, a tipului de stat.
  • Separarea atribuțiile celor două camere: Camera Deputaților cu atribut de cameră reprezentativă, Senatul care se pronunță doar pe anumite domenii, fără drept de amendare ci doar cu drept de veto.
  • Constituirea Senatului în alt mod decât Camera, nu prin alegeri directe. Regiunile sau județele sunt o premisă corectă.
  • Revizuirea profundă a modului în care se constituie, funcționează și finanțează organizațiile politice. Eliminarea caracterului de „club închis″ al ansamblului de partide politice.
  • Reforma sistemului electoral prin liberalizare și simplificare. De ce independenții nu au aceleași drepturi electorale cu partidele? De ce ONG-urile nu pot să candideze în alegeri?

Multe altele sunt de adăugat pe listă — toate ar trebuie să fie cuprinse într-un „Proiect de Țară″, într-o viziune închegată despre viitorul României, într-o reformă constituțională și politică care să se facă, nu pentru Iliescu sau Băsescu, ci pentru generațiile care vin.

* * *

Ursarul bate iar toba. Ursul nu mai joacă — se face că nu aude.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

   
   
 
 
  ©2007-2019, Claudiu Cristea. All rights reserved | Powered by Grafit SRL    Get Firefox!