Ideea prezidenţială a comasării judeţelor în „superjudeţe” este una pe cât de periculoasă pe atât de antieuropeană. Ideea, cuprinsă în decalogul „Republicii Traiana”, trădează o gândire primitivă, maniheistă şi nivelatoare. Cheia de boltă a acestei emanaţii prezidenţiale este teza potrivit căreia actuala împărţire administrativă este proiecţia unui „stat poliţienesc”, este învechită şi – pe deasupra – foarte costisitoare. „România [...] nu are nevoie de atâtea unităţi administrative care înseamnă tot atâta birocraţie” spune preşedintele. Cu alte cuvinte multe judeţe înseamnă „mulţi bani şi birocraţie”, puţine judeţe înseamnă „costuri mici, birocraţie redusă”. Tentant, nu? Şi unde mai pui că toate se fac întru „modernizarea României”.
Dar hai să ne imaginăm cum va funcţiona Noua Republică la nivel local. Judeţele s-au comasat. Cele mai mici s-au desfiinţat. Atribuţiile vechilor judeţe, bugetele lor, forurile lor legislative şi executive, birocraţia lor s-au mutat în noile centre de „superjudeţ”. Cum se numeşte acest fenomen? În nici un caz descentralizare. Până acum oamenii mergeau „la judeţ” să-şi rezolve problemele... acum vor merge „la regiune”, la capitala „superjudeţului”. Un necăjit din Caraş care-şi rezolva problema cu autorităţile la Reşiţa va trebui să se trezească la ora patru, în noapte, să prindă personalul de Timişoara pentru a-şi înnoi paşaportul. mai departe»
