Grav. Foarte grav

  Acasă » Jurnale » Blog claudiu.cristea » Grav. Foarte grav  
 

Grav. Foarte grav

În instanță, Sorin Contraş – șeful juriștilor din Primărie - a declarat (stupefiant!) că, în mod normal, actele adiționale care modifică hotărâri CLM trebuie supuse votului aleșilor, dar că la acea vreme în Primăria Arad s-a format o cutumă (înlăturată astăzi), prin care astfel de acte nu mai erau trecute prin CLM, ci erau doar semnate de executiv.

Poftim? Cum? Am crezut că nu am citit bine. Deci exista o „cutumă” prin care Hotărârile CLM erau modificate fără înștiințarea Consiliului? Ori nu mai înțeleg eu nimic, ori această afirmație relevă un fapt foarte grav, Mai grav decât toată afacerea „Fabrica de Zahăr”: Modificarea ilegală a hotărârilor forului legislativ al orașului după ce acestea au fost adoptate.

Din DEX '98 CUTÚMĂ: Normă de drept consfințită printr-o practică îndelungată: consuetudine, obicei. Obiceiul pământului. Deci nu s-a întâmplat numai o singură dată? Înțeleg că se făcea în mod curent. Mai puteți exemplifica și cu alte spețe, domnule Contraș?

Într-un stat de drept această declarație, făcută în fața unei instanțe, ar fi suficientă pentru ca procuratura să se autosesizeze. Consiliul Local ar trebui de asemenea să solicite explicații și să ancheteze, conform competențelor sale, acest fapt de o gravitate deosebită. Cum este posibilă modificarea unui act al Consiliului Local fără ca acesta să fie consultat?

Comentarii

Cu ani in urma am crezut in tine mai Claudiu. Te-am si votat de cateva ori. Eram in aceeasi trupa dar cu alte preocupari. Timpul mi-a demonstrat ca n-ai facut nimic bun in politica locala, ai plecat din PNTCD, ai facut un alt partid pe care nu-mi mai amintesc cum se numea, l-ai abandonat, ai venit inapoi, ai creat Miscarea Aradeana etc. Dar cel mai grav mi se pare mie a fi atitudinea pe care ai abordat/o si tu si Adela de cativa ani incoace: sa ataci si sa ataci pe altul. Nu sunt un adept al lui Falca insa si in campaniile trecute electorale tactica voastra a fost sa atacati. Nicidecum sa aratati ce puteti voi, ce ati putea face voi ci ce ceas are Falca s.a.m.d. In meseria pe care cu drag o practic eu, daca vad la concurenta ceva frumos, imi dau toata silinta sa creez ceva si mai frumos. In niciunul dintre cazuri nu m-apuc sa arat laturile mai putin frumoase a lucrarii concurentei. Treaba ta, tu stii cel mai bine. Insa pentru un om care a cochetat in trecut cu teologia ar trebui sa stii ca nu asa se castiga ceva. Pacat, pentru ca anii trec iar tu nu faci nimic. Succes!

vizitator (neverificat), 19 Aprilie 2010 18:29

Mulțumesc pentru comentariu. Dacă "eram în aceeași trupă" ar fi fost normal să semnezi... cu atât mai mult dacă crezi în ce ai scris.

Dacă ai fi citit atent, ai fi văzut că nu l-am criticat pe Falcă. Nu am pomenit nimic de el.

Eu consider că afirmația din articol denotă un fapt foarte grav. Extrem de grav... Sau ești de acord cu genul acela de practici? Dacă te deranjează că am semnalat o ilegalitate atunci nu-mi pare rău că avem păreri diferite și că nu mai suntem în "aceeași trupă".

Claudiu Cristea, 19 Aprilie 2010 18:52

In momentul in care iti faci blog on line iti asumi riscurile unor comment-uri sub anonimat. In al doilea rand sunt de acord cu tine ca in politica locala si nu numai, lucrurile nu sunt cum ar trebui insa (si aici ma repet) ce ma deranjeaza este atitudinea ta din ultimii ani. Aceea de a arata lumii paiul din ochiul celuilalt. Si perseverenta ta in practica asta m-a facut cu ceva vreme in urma sa-mi pierd si dramul de incredere pe care-l mai aveam in tine. Asteptam sa faci ceva, sa iesi in evidenta cu ceva bun, sa ajungi ceva in politica locala, sa ne ajuti orasul, nu stiu, dar nu pe drumul pe care l-ai ales. O cunostinta comuna, cu multi ani in urma spunea despre tine ca ai stofa de lider. Timpul a demonstrat ca nu-i chiar asa. Iar din ultimile tale randuri ale replicii deduc cumva ideea de "cine nu-i cu mine e impotriva mea", parca am mai auzit asta in istorie, ce zici?

vizitator (neverificat), 20 Aprilie 2010 17:10

Si eu am fost pe vremuri in aceeasi gască cu Cluti. Desi n-am prea tinut legatura, personal ma regasesc in majoritatea opiniilor lui din ultimii ani, si sunt conforme cu spiritul nostru din acea vreme: spirit anti-comunist, împotriva hoţiei şi nedreptăţilor. N-am timp sa ma implic din cauza job-ului, dar dacă as avea l-as ajuta şi eu.

Din felul în care scrii am impresia că ai o problema, o frustrare... Daca nu te impinge nimeni de la spate si ai fost prieten cu noi n-ai avea nici un motiv sa te ascunzi. Putem vorbi pe fata daca n-avem nimic de ascuns si daca n-am devenit intre timp profitori ai sistemului...

Si vezi ca tu ai tendinta sa crezi ca cine nu-i cu tine e impotriva ta. Omu' are o parere, si-o scrie pe blog... care-i problema ta frate? Ao alta parere, fa-ti si tu un blog si scrieti-o...Chiar asa te-a suparat ca a criticat o marsavie?... Eu sunt de acord cu parerea lui! Poate te deranjez si eu...

Alin (neverificat), 20 Aprilie 2010 21:31

Draga Alin, pot sa-ti spun si Gherga? Daca tu esti, nu, nu erai cu noi in trupa pe vremuri. Cred ca ai o problema cu atentia. Primul meu comment precum si al doilea nu se referea la faptul ca, Claudiu nu ar avea dreptate in articolul de mai sus. Referitor la articol sunt intrutotul de acord cu el bineinteles daca faptele sunt reale. Eu nu am de unde sa stiu asta pentru ca nu fac parte din politica locala. Singurul lucru care m-a deranjat de-a lungul timpului este modalitatea suburbana si injositoare pe care a ales-o Claudiu de a face politica. Aceea de a critica pe altii fara insa de a iesi in fata cu altceva. Dupa cum il cunosteam de pe vremuri nu ma asteptam la asa ceva din partea lui. Dar daca pentru a ma face inteles tie trebuie sa-ti fac un desen atunci scuza-ma! Nici nu-i de mirare ca unii care promit o iau razna peste cativa ani. Se pare ca nu ai citit cu atentie commenturile mele sau daca le-ai citit, nu ai inteles nimic din ele. Ai un fel de a gandi a la Marcel Chiscan. Apropo de acesta din urma, la fel: nu mi-am putut imagina niciodata o legatura de orice fel intre cele doua intelighente, a lui si a lui Claudiu. Dar asta-i alta poveste...

vizitator (neverificat), 21 Aprilie 2010 17:49

Văd că insiști și sari calul... Faci afirmații dure. Explică-mi și mie ce "politică suburbană" am făcut eu? Asta e chiar culmea! Nu a văzut nimeni la mine atacuri la persoană. Ai văzut tu? Te rog să dai un singur exemplu. Ai citat chestia cu "ceasul lui Falcă"... Află că nu-mi aparține. Nu a fost campania mea electorală. Am fost de față când "s-a copt", nu a fost ideea mea și mai mult... m-am opus. Aici sunt martori.

Din contră, la mine nu ai auzit o critică care vizează probleme personale. Eu nu l-am atacat pe primar cu problema "penală". Niciodată. Am refuzat sfaturile unora de a-l ataca pe Doru Popa, în 2004, pe tema unei pretinse probleme de familie. Pot veni cu multe exemple.

De spus lucrurilor pe nume? Da. Asta am făcut-o. Dar nu ai auzit de la mine nici o critică la adresa puterii fără să propun o alternativă, o viziune proprie asupra problemei în cauză. Și află că, în calitatea de consilier, fac eforturi mari și mă limitez doar la temele majore. Dacă ar fi să "critic" toate porcăriile care le văd ai zice că sunt nebun.

Cred că ori ai o problemă personală cu mine, ori îți tulbur vreo afacere cu puterea. Atâta timp cât îți ascunzi identitatea închei discuția aici.

Claudiu Cristea, 21 Aprilie 2010 18:59

N-o sa-mi dezvalui identitatea. Iar daca alea care au parut a fi ca pornite de la tine nu au fost ideile tale atunci ai tot respectul meu. Din pacate in Arad asa a parut. Acum aflu ca nu ai fost de acord cu asa ceva si te cred daca spui ca ai si martori. In cazul acesta inseamna ca ai ramas acelasi Claudiu Cristea de pe vremuri dar fara noroc. Sincer, imi pare rau. O cunosc si pe Adela, stiu ca sunteti doi oameni capabili si aveam o frustrare din faptul ca te sustin de atatia ani si tu nu reusesti sa faci mai nimic pentru Arad. Si nu, nu ma deranjezi cu puterea. Nici nu stiu daca ai ceva putere ca din ce vad esti cam singur impotriva tuturor. Atunci tine/o tot asa. Poate reusesti cumva sa ne-mbucuri odata si-odata...

vizitator (neverificat), 21 Aprilie 2010 19:22

He, he, he nu m-ai prins. Nu-s Gherga. El n-avea plete... si nici nu era cu noi in trupa...

Bace tu esti suparat rau! Te-ai luat pe rand de toti: Cluti, Adela, Chiscan.... Pai daca Cluti ii suburban atuncia aialalti din politica is subrurali! :)))
Te las ca esti prea suparat!
Long live rock'n roll!

Alin (neverificat), 21 Aprilie 2010 19:41

Atunci esti Alin Ghender :) Te-am recunoscut dupa stil. Hai noroc si cat mai multe succese sa aiba Cluti, poate face ceva pentru orasul asta!

vizitator (neverificat), 22 Aprilie 2010 17:04

Trist...
Oarecum, mioritic...

Nu pot spune ca sunt prieten cu Cluti, ci doar cunostinte, poate putin mai mult ( tinand cont de faptul ca m-a primit cu drag la el in casa).
Insa acum, recunosc ca mi-ar fi placut sa ne cunoastem inca din copilarie.
Poate este vina mea, cel mai probabil datorita faptului ca ma simteam oarecum stanjenit in prezenta lui.
Pana la urma, eu ma trageam dintr-un neam de mocani aflati la a doua generatie ce nu mai purta opinci, pe cand el era deja consilier...

Dupa atatia ani, mie Cluti imi pare neschimbat, ori poate schimbat in bine.
Parca a capatat acea " patina" specifica metalelor nobile, parca este mult mai patrunzator dar in acelasi timp mult mai cugetat...

Oricum, este un exercitiu interesant sa recitesti postarile lui anterioare.

Doamne, cata dreptate a avut...

Dan (neverificat), 15 Octombrie 2014 22:49

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

   
   
 
 
  ©2007-2019, Claudiu Cristea. All rights reserved | Powered by Grafit SRL    Get Firefox!