De ce a fost ascuns Bugetul Aradului?

  Acasă » Jurnale » claudiu.cristea's blog » De ce a fost ascuns Bugetul Aradului?  
 

De ce a fost ascuns Bugetul Aradului?

În 17 iulie 2006, într-o conferinţă de presă, ceream „desecretizare contractului Parktronic” şi explicaţii cu privire la cedarea a 1,5 de milioane de euro din banii publici pentru „răscumpărarea” păgubosului sistem de parcare instituit de PSD în Arad, între anii 2000-2004.

Gheorghe Falcă a venit la putere satanizând Parktronicul. După ce spiritele s-au liniştit şi lucrurile au intrat în uitare tot Gheorghe Falcă a negociat şi a răsplătit firma Belsirim (Parktronic) cu suma de 1,5 de milioane euro pentru servicii aduse comunităţii. Am întrebat şi m-am întrebat atunci: dacă sistemul a fost ilegal şi imoral de ce trebuie răscumpărat? Dacă sistemul este bun de ce trebuie desfiinţat?

Dar contractul încheiat de administraţia Popa cu Belsirim (Parktronic)? De ce arădenii nu au aflat nici astăzi cum arată? De ce este ţinut în continuare secret? Ştim foarte clar că CLM a impus o clauză de reziliere în caietul de sarcini în favoarea oraşului. Întrebam în 2006, întreb şi acum: De ce primarul Falcă nu a uzat de acea clauză preferând să înstrăineze o sumă uriaşă din banii publici către Parktronic? De ce a preferat să verse o sumă uriaşă în buzunarele private ale cuiva care a fost beneficiarul unei afaceri dăunătoare Aradului?

În bugetul pe 2010 al Aradului aproape jumătate de milion de euro sunt destinate Belsirim. Jumătate de milion din bani publici. Societatea civilă, prezentă la dezbaterea publică pe tema bugetului, a sancţionat prin Arad ID neafişarea întregului buget la transparenţă. Nerespectarea acestei prevederi legale va aduce după sine nulitatea adoptării bugetului. Prefectul Aradului va trebui să blocheze în contencios hotărârea de adoptare întrucât Primăria nu a prezentat opiniei publice toate documentele incluse în buget.

De ce nu a prezentat Gheorghe Falcă publicului întreg bugetul? Simplu. În partea care a fost ţinută „la secret” se afla referatul prin care se justifica suma de care vorbeam. Şi aceasta e de fapt întrebarea de bază: De ce nu trebuia opinia publică să afle că se vor plăti către Parktronic încă 500 mii de euro? Dacă scăpa teafăr de ochii publici, bugetul ar fi intrat în maşina de vot pedelisto-udemeristă unde ar fi trecut fără tresăriri şi păreri de rău.

Lucrurile sunt simple. Le-am spus şi în 2006: Suma dată Parktronic trebuie imputată ori celor care au încheiat contractul – dacă nu au introdus clauza de reziliere impusă de CLM -, ori celor care au negociat „răscumpărarea” dacă au ignorat-o. În nici un caz nu arădenii trebuie să achite nota de plată.

Comentarii

Foarte bine punctat, te felicit ca ai adus la lumina aceasta problema care din punctul meu de vedere este foarte grava si care asa cum ai punctat si tu nu trebuie nici intr-un caz sa fie suportate de noi aradenii.

Ardelean Voinescu (neverificat), 2 March 2010 10:26

Aha acum incep sa ma prind. Nitu & ceilalti isteti de parlamentari PD-L din Arad cica combat evaziunea fiscala prin tot soiul de initiative aberante in incercarea disperata de a aduna de ori unde la buget cat mai multi bani. Mai mult pe plan local au crescut taxele si impozitele cu 20% fata de anul trecut si toate astea ca sa aiba Falca ce imprastia si risipi (nu pe gratis cred).

Stimati parlamentari si domnilor consilieri aradeni oare nu era mai simplu sa il temperati pe nenea Falca cu astfel de cheltuieli aiurea in loc sa promovati idiotenii de proiecte de lege sau majorari nejustificate ale taxelor si impozitelor??

Aradeni (neverificat), 2 March 2010 14:52

Bine ai zis,Claudiu: "Suma trebuie imputată celor care au negociat răscumpărarea ".Vreau sa adaug doar atata ca in sistemul actual de parcare cu plata exista foarte foarte mari deficiente,si aici ma refer la nenumaratele nelegalitati si ilegalitati despre care am aflat ca se fac acolo,chiar de la cei care lucreaza in sistem.O sa revin cu detalii la momentul potrivit....

Palade (neverificat), 27 March 2010 20:11

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

Mollom CAPTCHA (play audio CAPTCHA)
Type the characters you see in the picture above; if you can't read them, submit the form and a new image will be generated. Not case sensitive.
   
   
 
 
  ©2007-2010, Claudiu Cristea. All rights reserved | Powered by Grafit SRL    Get Firefox!